SEVERIN/ MODERNIZAREA CARTIERULUI APOLODOR, APROAPE DE FINAL
Am finalizat o parte din investiția demarată în cartierul Apolodor, fiind unul din proiectele mele de suflet, o lucrare complexă, luată de la zero și mă bucur că acum putem vorbi de un cartier nou, civilizat și modern. În zonă sunt toate facilitățile: rețea de apă canal, gaze naturale și de astăzi, asfalt.
Astăzi s-au asfaltat străzile Firiza, Avrig, Călinești, Sadova și Iezer, iar Bulevardul Bicaz și strada Nistru au fost deja finalizate. Valoarea contractului este de 9.656,021 lei cu TVA, bani alocați de la bugetul local.

Severinenii merită să beneficieze de un trai decent, indiferent de zonele în care locuiesc, iar pentru noi, ca administrație locală, dezvoltarea cartierelor din municipiu rămâne în continuare o prioritate.
„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 