“HORA SATULUI” de la Bâlta, la prima ediţie !!!
Satul Bâlta, una din localităţile aparţinătoare oraşului Filiaşi, găzduiește a doua zi de Paşte, pentru prima dată concertul de muzică populară, “ HORA SATULUI”. Aflată la prima ediţie, “HORA SATULUI”, este organizată de Primăria Oraşului Filiaşi, Consiliul Local şi Casa de Cultură a Oraşului Filiaşi, intrarea fiind liberă.
Pe scenă vor urca : Cristian Bănăţeanu, Giliana Rădoi, Liviu Dică şi tinere talente locale, acompaniamentul fiind realizat de formaţia Iulian Rada.
“ Vă aşteptăm a doua zi de Paşte să ne bucurăm împreună de reînvierea tradiţiei populare “HORA SATULUI”, la Bâlta !”, ne îndeamnă organizatorii.
Scena va fi amplasată pe terenul de fotbal din Bâlta, distracţia începând cu ora 14:00.
„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 