DROBETA TURNU SEVERIN / CROSUL SEVERINULUI, ediţia a III a
În această dimineaţă a debutat cea de a III a ediţie a “ CROSULUI SEVERINULUI “.
Primarul Marius Screciu spunea : “Cea de-a III-a ediție a Crosului Severinului ne-a adus împreună în această dimineață să ne bucurăm de sport și distracție în aer liber, mai ales că vremea a fost prietenoasă cu noi. Micii alergători au avut parte de o cursă specială, iar alergarea în sac a adus distracție din plin. Sute de concurenți de toate vârstele s-au aflat la linia de pornire, iar noi ne-am bucurat să îi premiem pe câștigători și mai ales de timpul petrecut împreună cu toți participanții.
Participarea severinenilor, și nu numai, într-un număr atât de mare ne arată, încă o dată, că sportul unește oamenii, iar împreună putem să promovăm un stil de viață sănătos ! Felicitări tuturor participanților !”

„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 