ACTIVITĂȚI DE CURĂȚENIE ȘI IGIENIZARE ÎN CIMITIRELE SEVERINENE
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă ampla campanie de curățenie generală și igienizare a cimitirelor.
“ După ce în vară am acționat în cartierele mărginașe, în acest moment lucrăm în cel mai mare cimitir din Drobeta, Sf. Gheorghe, care are o suprafață de aproximativ 16 hectare.
La sesizările severinenilor am demarat lucrările de curățenie în cimitirul Sf. Gheorghe. Având în vedere numărul mare de locuri de veci care au rămas neîngrijite din diferite motive și, chiar dacă Primăria este condiționată în aceste intervenții, am hotărât să luăm fiecare sector în parte și să curățăm vegetația și arborii crescuți haotic, proces ce va dura cel puțin o lună și jumătate, dar care va rezolva acest aspect pentru următorii ani.
Cimitirele reprezintă locuri sacre, ferestre între trecut și prezent, și este foarte important să le îngrijim și, totodată, așteptăm și alte sugestii din parte cetățenilor pentru bunul mers al lucrurilor.”, declara Marius Screciu, Primarul Severinului.

„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 