MEHEDINŢI/DRUMUL JUDEŢEAN 671 A, CRĂGUIEȘTI – ILOVĂȚ – ȘOVARNA – BALA, FINALIZAT
Ieri, s-a realizat recepția după terminarea lucrărilor de modernizare a DJ 671A, în lungime de 12 kilometri, între localitățile Crăguiești – Ilovăț – Șovarna – Bala.
“Este încă un proiect al Consiliului Județean Mehedinți care se finalizează anul acesta, cu succes, pentru locuitorii din Șișești, Ilovăț, Șovarna și Bala, care scurtează distanţa cu aproximativ 25 de kilometri până la Drobeta Turnu Severin. Pe de altă parte, obiectivul contribuie la dezvoltarea turismului în zona de nord a județului Mehedinți, având în vedere că până la implementarea acestui proiect nu fusese asfaltat niciodată.

Este un drum bine realizat. A fost o lucrare amplă în urma căreia platforma carosabilă are o lățime de 6 metri. Podul de la Rudina este o componentă foarte importantă, acesta fiind construit în cadrul proiectului și putem spune că acum este cel mai mare pod aflat pe drumurile județene pe care le avem în administrare. S-au făcut rigole de acostament și rigole carosabile, accese la proprietăți (75), legături cu drumuri laterale (31), parapet de siguranță acolo unde a fost nevoie. Semnalizarea este una foarte bună, astfel că drumul oferă acum, cele mai bune condiții de siguranță.

Este un obiectiv realizat cu succes de echipa PSD Mehedinți, echipa care a pus oamenii pe primul loc și o va face în continuare, după data de 6 decembrie.”, a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 