MEHEDINŢI/Proiectul pentru modernizarea Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin intră în faza de execuție a lucrărilor.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a făcut astăzi o vizită, împreună cu deputalul Alin Chirilă și primarul Marius Screciu, pe șantierul Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin.
“ S-a încheiat perioda de proiectare, iar acum se va trece la etapa de execuție a lucrărilor, conform contractului. Muncitorii au început decopertarea acoperișului din sala bazinului, se vor face lucrările de consolidare, urmând ca până în toamna acestui an să se monteze noul acoperiș. Termenul pentru execuția lucrărilor este de 16 luni. Am speranța că, fiind vorba despre un constructor cu experiență, termenul va fi respectat, iar lucrările vor fi de calitate, astfel încât, în toamna anului 2022 să avem un obiectiv modern, multifunctional, de care să se bucure severinenii și mehedințenii de toate vârstele.
Valoarea totală a investiţiei gestionată de Compania Națională de Investiții este de 12,3 milioane euro (58.165.534,29 lei), iar conceptul pe care l-am gândit este unul modern.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Pe lângă bazinul de înot care va putea găzdui competiții naționale și internaționale, clădirea va fi extinsă în plan orizontal la etajul 1 pentru amenajarea spațiilor administrative și a unei zone de relaxare/fitness. Investiția include rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, sală de așteptare, vestiare, dușuri, cabine de schimb, grupuri sanitare, cabinet medical, saună și cabinet de masaj, spații special amenajate pentru reprezentanții presei și ai oficialităților, pentru vizionarea competițiilor de polo și natație, spațiile tehnice ale bazinului (cameră de pompare, cameră de recirculare, cameră de tratare).
„REGELE PĂCĂNELELOR”, Cătălin Bănică, are din nou probleme !!! (I)
Primarul comunei Poiana Mare, Florin Dumitru, aruncă zeci de mii de euro pe un spectacolul de Ziua Comunei. Firma organizatoare nu are personal specializat (curs acreditat) în organizarea de spectacole
Și anul asta avem petrecere în aer liber, de Revelion, la Filiaşi !!!
VIDEO / Rela Filip şi primele impresii la final de campanie. Despre Pieleşti şi pieleşteni: “ Mi-am făcut o groază de draci pe coclaurile alea cu toți nespălații. Mă doare capul când mă gândesc. Toți bețivii și toate țărăncile… Puțeau.. Se facem poze… M-am abținut cu greu !!! „
DANIEL PITĂROIU, candidatul PNL la Primăria Filiaşi, despre dependenţa de benzodiazepine : “ Am luat şi eu ANXIAR…..de la o pastilă ajunsesem la patru pe zi …. !!! ” 